Aseară am primit leapşă un oracol de la Cezar.
Să-l completăm carevasăzică.
Ce vârstă ai?
23 de ani şi 7 luni.
Pe ce dată te-ai născut?
8 mai 1986
Ce sucuri preferi?
Nu beau sucuri. Vara limonadă, iarna ceai.
Ce mâncare preferi?
Mâncarea făcută cu prietenii.
Ce profesie vei alege?
Visez să fac comunicare strategică, fotografie şi scurtmetraje. De una sunt mai aproape decât de celelalte, dar nu se ştie niciodată.
Ce gen de muzică preferi?
Nu prefer genuri, prefer artişti.
Care sunt actorii tăi preferaţi?
Johnny Depp, Edward Norton, Al Pacino, Brad Pitt, Jean Reno, Audrey Tatou
Ce poet preferi?
Marin Sorescu
Ce scriitori preferi?
Frank Herbert, John Fowles, Ernesto Sabbato, George Orwell
Ce gen de filme preferi?
Dramă, psihologic
Care sunt florile tale preferate?
Macii
Ce animal ai vrea să ai?
Un câine
Ce ţi-ai dori de ziua ta?
Lucruri care nu pot fi cumpărate, dar dacă ţii neapărat, un aparat de fotografiat.
Ce cărţi ţi-au plăcut din câte ai citit?
Dune, Micul prinţ, Despre eroi şi morminte, 1984, Colecţionarul, Fraţii Karamazov, Şotron, Bunurile vieţii, Luni de fiere.
În ce ţară ai vrea să călătoreşti?
Acum îmi vin în minte Cuba, Maroc, Brazilia, dar dacă aş avea bani, aş lua o hartă, aş pune degetul la întâmplare şi aş pleca, pe rând, oriunde.
Unde ai vrea să mergi în vacanţă?
Următoarea simulare de vacanţă e pe 1 mai ; vreau în Vamă. Poate şi în Praga la toamnă.
Ce impresie ai avut despre mine când m-ai văzut?
Că eşti un tip care nu-şi cenzurează limbajul pentru că îşi controlează gândurile.
Care e cea mai mare dorinţă a ta?
Să epuizez toate felurile de a iubi.
Care e culoarea ta preferată?
Verde
Care e materia ta preferată?
Nu mai am materii preferate dar am domenii de interes: film, fotografie, literatură, comunicare online, case vechi, dans contemporan, evenimente de cultură urbană.
Care e cântăreţul sau formaţia favorită?
Kings of Leon, Antónia Font, Robbie Williams, Elliot Smith, Julien Plenti, Coldplay, U2, Leonard Cohen, Parov Stelar, Cesaria Evora, Placebo, Interpol, Red Hot Chilli Peppers, Gotan Project, Paraziţii.
Care sunt prietenii tăi cei mai buni? Sincer.
Anca&Peter, Andrei, Cezar, Diana, Gigi, Ioana, Lorena, Oana, Tatiana, Mircea, Radu, Victor.
Mai sunt câţiva pe care i-am cunoscut în 2009 şi care au potenţial dar las timpul să vorbească.
Ştii vreo glumă? Scrie-o.
Da. Nu.
Ce filme ţi-au plăcut din câte ai văzut?
Léon, Paris, je t’aime, Amelie, The Lost City, Fight Club, Requiem for a dream, The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, Awake, Finding Neverland, American Beauty, Ghost in the Shell (animaţie), Dogville, The Green Mile.
Dă-mi nişte sfaturi
N-ai nevoie de sfaturi ai nevoie de pretexte să gândeşti.
Ţine două:
“Even if you are in a minority of one you needn’t necessarily be mad” – George Orwell
“To live content with small means; to seek elegance rather than luxury; and refinement rather than fashion; to be worthy, not respectable; and wealthy, not rich; to study hard, think quietly, talk gently, act frankly” – William Henry Channing
Postat in cutia cu maimuţe | 3 Comentarii »
Ai mai jos una dintre poeziile mele preferate.
Nu ştiu cine a scris-o. Nu e o poezie cunoscută şi nu mai ştiu cum am ajuns să o am pe un caiet şi să o regăsesc periodic la fel de frumoasă.
Mi-am promis la un moment dat că nu o să o postez niciodată. Numai că fata aia care şi-a promis asta nu mai există. A devenit altcineva între timp.
Ca atare, o postez 
.
Mai ţii minte noaptea sărutului
cu fluturi sălbatici
împungandu-ne vertebrele?
Adânc ne dormitau ogoarele de aripi
pe sub sânge
şi tu-mi sădeai necruţător
fantomatice săruturi
Zăvorâtă mi-era nerăbdarea de a-ţi prăda respiraţia
şi prea Alb te vroiam
Noaptea se zbătea
între două guri flămânde
neasemuit de demente şi de singure
iar suspinele lor siluiau lin tăcerea
ca pe o fecioară înspăimântată
Erai fluturele meu nebun
care şi-ar fi dat aripile pentru o singura fărâmă
de linişte
* * *
Ştiu ;tu te ridici
şi-mi veghezi răsuflarea
de aceea
numai când dorm
eu pot iubi
Ziua clădesc amfore de lut
în care să-ţi adun înaltul plânset
/precum fiul risipitor
ţi-a fugit plânsul
în lume
şi mişună prelung
ca un vierme ameţit în măr/
Spre seară
îmi măsori dorul între degete
şi-i plămădeşti
aripi adânci de iubire
pentru nopţile în care
încă mă urmăreşte chinul
de a nu te putea îndrăgi
decât în somn.
Te apropii
şi mă săruţi neîndurător de lin
apoi chemi iarba
să crească şoptit peste mine.
* * *
E târziu
Aşteptarea mea spală copacii
Merele se coc mirate
şi tu plângi
Până la cer
îmi cresc braţe
Hei, suflete de copac
nimic mai adevărat
ca privirea lui Dumnezeu
coborâtă în ochii unui copil
Prin lume se risipesc
Cai de lumină
Eu învăţ să rodesc
Tu plângi
şi merele se coc…
* * *
Ia-mi sufletul de mână
şi haide aiurea prin ploaie
Nebunie
lichidă
privirea ta
Nu poţi uita stropii aceştia
Care ţi se risipesc lin în oase
ca nişte
săgeţi de lumină
Ploaia îţi violează tristeţea
iar şi iar
Mi se face frig
Tu îmi spui că te gândeşti
la altă femeie
Îmi aşez
plânsul
lânga patul tău
Ne iubim din priviri
şi atât.
* * *
Alergi prin lume
să-ţi cauţi femeia,
Mireasa ta
cu chipul smuls.
Ca într-o oglindă
Te uiţi în ochii secundei
cârpind tăcerea
cu suspinul tău.
Îţi voi scufunda sânii
în flori de măr
gândeşti tu
şi braţu-mi rânced
se va culca haiduceşte
peste pletele ei
ca un mort fără sicriu.
Pumnal te faci
tăind delirul
în bucăţi nesfârşite
pe care să le aşezi
sub cele şapte inimi ale tale
Furtuni spintecat-ai
sperând că în placentele
lor prăfuite o vei dibui pe aceea,
dar n-ai găsit decât mirosul nimicului
răvăşindu-şi oasele.
Apoi te năvăli
Dorul proaspăt de femeie.
Postat in incompletări | Lasă un comentariu »
Cineva bate un cui într-un perete de pe aici
În general seara, când mă duc la culcare
îl aud mai bine.
Uneori mă gândesc că îl bate pentru un tablou
Alteori pentru o ramă
Pentru o haină veche, pentru un ştergar, poate o icoană
Uneori pentru un prosop, o etajeră cu nimicuri,
Pentru un felinar
sau pentru o pălarie cu fundă mare, albastră
şi ac verde ca un picioruş de broască fără cheie.
Alteori parcă Însuşi Hristos ar fi iarăşi răstignit
Pe spoiala pereţilor şi
De la mine miroase a oţet…
Şi aşa, în fiecare dimineaţă mă trezesc
Cu nişte împunsături în piept
După mărimea cuielor.
poate cos în somn fără degetar
la inimă, dintr-un ghem ameţit într-o pisică zgâriată pe ţigle
…toate pisicile au cozi şi ţigle
unele au acoperişuri întregi…
Am aflat apoi de nişte camere
goale
cu găuri în pereţi
şi cioburi de nimicuri pe podele
Cât despre pereţii dinspre mine
nu s-a găsit nici un cui
bătut.
Se pare că nimeni nu ştie unde sunt cuiele şi
de ce au fost scoase.
S-au găsit numai ciocane pe care nu scria nimic.
Postat in incompletări | Lasă un comentariu »
Despre expoziţie aici.
Despre poza mea aici.
Despre mine prin preajmă.
“maria-cristina munteanu: neatza
maria-cristina munteanu: :*
maria-cristina munteanu: reactia mea la poza ta Ireadfaces e urmatoarea:
maria-cristina munteanu: nu te-am mai vazut demult
maria-cristina munteanu: nu fizic
maria-cristina munteanu: ci in intregul sens al expresiei ma refer
maria-cristina munteanu: acolo esti asa cum te vedeam in liceu
maria-cristina munteanu: si asa cum te-as desena daca m-as pricepe
maria-cristina munteanu: in cazul tau, cred ca e o poza reusita
maria-cristina munteanu: pe ceilalti nu-i cunosc
maria-cristina munteanu: sa stii ca m-ai cam suparat cateodata
maria-cristina munteanu: dar cred ca, de fapt, nu te-ai schimbat deloc
ana iana: da,si pe mine ma supar destul de des
ana iana: but i’m still trying
ana iana: i’ll never stop
maria-cristina munteanu: why would you?
ana iana: exactly
ana iana: acu zi-mi cu ce te-am suparat ca sa stiu ce sa schimb
maria-cristina munteanu: pai exact asta
maria-cristina munteanu: NU TE SCHIMBA!!!
maria-cristina munteanu: nu trebuie sa te schimbi
maria-cristina munteanu: ma supar cand n-o mai gasesc pe Ana
maria-cristina munteanu: cand Ana nu ma mai cunoaste pe mine
maria-cristina munteanu: atat
maria-cristina munteanu: in rest, nimic
ana iana: ana nu inceteaza niciodata sa te cunoasca pentru ca ana nu uita niciodata nimic
ana iana: numai ca intr-adevar nu ne-am mai vazut demult”
Postat in Ireadfaces | 1 comentariu »
Cuvintele de mai jos mi-au fost zise de o prietenă foarte bună. Mi le-a tastat spontan pe mess acum ceva vreme, într-un moment când eram mai mult sau mai puţin la pământ.
Ca idee, mi se întâmplă să întâlnesc oameni care îmi plac şi pe care vreau să îi cunosc mai bine, ca scop în sine. Unii mă lasă, alţii nu, alţi alţii îmi demonstrează că m-am înşelat. Asta era o situaţie în care m-am înşelat. Eram dezamăgită.
Astea sunt cuvintele pe care le recitesc de fiecare dată când încetez să mai cred în ceva, în cineva sau în mine.
Poza e şi ea legată de text. Mi-am făcut-o acasă, la ţară, acum vreo 2 veri. Mi se pare o coincidenţă stranie faptul că şi aici am umerii goi, dar nu e singurul motiv pentru care o postez corelată cu poza făcută de Cristian Radu.
În esenţă, e un autoportret rudimentar la care ţin. Iniţial l-am numit “knocking on heaven’s door”. Ulterior, mi-am dat seama că de fapt mi se pune ocazional pata pe vreo uşă şi bat fără să ştiu ce-mi rezervă. De cele mai multe ori nu ştiu de ce o fac, cert e că vine din mine să o fac. Tot aşa cum trebuie să vină din tine să deschizi.
iReadfaces e cumva o astfel de uşă.
Behind the reading , tot ceea ce sunt sunt prin ochii celor care, o dată ce mi-au deschis, nu s-au mai putut opri din asta. Le mulţumesc.
“Tok îţi mai spune ceva: tu eşti, te afli, exişti. `Viaţa ta` e, până la urma, un concept care ţine de existenţa ta ca om. Tot restul de lucruri, fie ca sunt bagaj, doar lest, sau propulsor, afectează părţi din ea, dar nu ating conceptul în sine. Viaţa ta nu e nici slujba ta sau lipsa ei, nici facultatea, nici tot pomelnicul de indivizi care atrag, spre ruşinea lor, oameni mai buni ca ei, nici drumul pe care-l faci zi de zi, nici cafeaua, nici filmele pe care le-ai văzut. Viaţa ta este. Ăla e locul în care în general e bine să te întorci când dai de porţiuni din astea avariate, ca părţile de autostradă pe care le ţin închise şi cu marcaje galbene luni de zile şi pe care lucrează trei inşi, asta când nu e prea cald/frig/umed/etc
Nu ştiu dacă am zis cum trebuie – viaţa ta eşti TU.
Iar TU nu eşti toate lucrurile astea.”
Postat in Ireadfaces | Lasă un comentariu »
“Îmi place… E adevărat, zici că nu eşti tu dar îmi place. Eşti tristă şi mă faci să plâng. În acelaşi timp visezi şi tot ce vreau e să te ţin în braţe. E frumoasă. Eşti frumoasă în poză … într-un mod diferit de ce înţelege societatea noastră frumuseţea, într-un mod aparte, mai adânc…”
Umbre
În continuare am o reacţie problematică, foarte fizică la poza asta. E portretul meu iReadfaces.
De o săptămână mă tot chinui să îl public şi nu pot.
Simt că mă expune foarte puternic şi mi-e greu. Îmi e frică să fiu privită. Dar zâmbesc când sunt, pentru că ştiu cât de diferită sunt pentru fiecare.
E o poză rece ca un bisturiu. Mă dezbracă şi mă face să mă simt ca un obiect.
Mă aşează în propriul meu câmp vizual ca pe o masă de operaţie.
E foarte personală. Pentru că sunt eu acolo.
E foarte străină. Pentru că eu nu-mi aparţin.
Mă uit la ochi cu zoom şi văd o umbră care îmi taie pupila în două. Pare umbra fotografului. E o umbră anonimă. Nu are nume şi nu face legături. Nu mă cunoaşte. Nu e o prezenţă. E o absenţă. E o amprentă. E acolo. Pare dezinfectată şi ascuţită ca o lamă de ras. Mă uit de 30 de secunde. Deja nu mai e o umbră, e el. Nu-l cunosc, nu-l recunosc dar e clar că e el. Ştii senzaţia?
Nu e in faţa mea, nu e în spatele meu, mă fotografiază din interior iar eu nu înţeleg cum a ajuns acolo.
Mă uit iar şi mă înstrăinez de poză şi de mine pentru că poza mea îl reprezintă pe el. Deci îi aparţine. Ceva legat de mine îi aparţine lui. Mă simt ciudat şi, inconştient, vreau să-mi dea ceva în schimb.
E cu totul altfel decât la Gigi şi la Radu; ei îmi aparţin mie. Mie, cea care priveşte. În timp ce îi privesc, urcă tiptil pe mine senzaţia că deţin ceea ce văd în poză. Deţin ceea ce recunosc. Semnificaţia se naşte în mine, nu există în sine.
Dar în poza asta sunt eu. Dintr-o dată, devin obiectul care aparţine oricui vrea să se uite. Mă transform. Devin pe rând ceea ce vede fiecare dintre voi.
Reacţii
Poza asta a generat reacţii în toţi cei care au văzut-o. Una dintre reacţii e comentariul de sub poză. Mai sunt şi altele dar ar fi o stângăcie să nu le iau pe rând. Nu fac un sondaj. Mă interesează părerea individuală, singulară. Mă interesează părerea ta. Cu tine vorbesc acum. Ce fac eu cu ce-mi spui se numeşte perspectiva mea şi nu mă interesează cât e de credibilă. Mă interesează să fie autentică nu spectaculoasă, sinceră nu adevarată. Şi vreau ca fiecare să o ia cum vrea. Nu mi-am propus nimic. Scriu pentru mine.
Revin. Ziceam că pozele celor 2 mă apropie de ei în timp ce poza mea mă îndepărtează de mine. În schimb, pe cel care mă cunoaşte îl apropie de reprezentarea lui reală despre mine. Poza asta e doar un moment în timp dar devine sintetică, recapitulativă, profundă prin cel care o priveşte, prin amintirile şi exigenţele lui.
Cu faţa la perete
Îmi place poza asta. Îmi place că există. Îmi place iReadfaces. Dar mi-e greu să mă privesc. Iar comentariul de sub ea mă sâcâie ca o piatră în pantofi. Trebuia să-l postez. Trebuia să te intrig să-l contrazici. Trebuia să fie acolo pentru că e acolo şi la celelalte 2 poze.
Cuvintele din el curg de sus în jos ca într-o clepsidră; curg frumos şi apăsător, exercitînd asupra mea o presiune directă şi violentă.
E subiectiv. E sincer, deci e adevărat pentru persoana care l-a scris. Îl postez pentru că spune lucruri frumoase despre ea, nu despre mine.
Îmi aminteşte de un băieţel de vreo 11 ani care era să dea cu bicicleta peste mine pe o străduţă mică din centrul vechi. S-a oprit speriat şi mi-a zis: “eşti frumoasă”.
I-am zâmbit speriată, i-am zis ceva de genul “uşurel, ai grijă” şi m-am întors cu faţa către cel mai apropiat perete.
Am dat publish. Acum pot să mă întorc cu faţa la perete?
Postat in Ireadfaces | 1 comentariu »
Există oameni de care te ataşezi nu puţin, nu mult ci pur şi simplu.
Pentru mine, Radu e unul dintre ei.
Noi vorbim. Lejer. Grav. Vulgar. Serios. Superficial. Oricât. Oricum. Fără să ne plictisim. Fără să ne pese. Eu îl înteleg, el mă înţelege şi asta ne face pe amândoi să ne simţim bine. Vorbim ca să putem vorbi în continuare. E simplu.
E singurul om cu care fumez. Puţin, rar dar convingător. Mă face să mă simt de 19 ani fără să renunţ la mintea de 23. Şi mă face să mă întreb lucruri de genul: ce-o fi mai nasol, să nu poţi dormi noaptea sau să te trezeşti vrând să fii pocnit în plină figură?
Discuţiile cu Radu sunt ca turul Herăstrăului la 12 noaptea: cu o mare doză de fascinaţie şi demenţă.
Mi-l amintesc săptămâna trecută: “Vii să vezi meciul la mine?” În capul meu nu prea se făcea legătura dintre mine şi meci dar mi-am zis “trec să-l văd în drum spre casă”. Nici acum nu ştiu ce meci a fost în seara aia. Îmi amintesc doar replica cu care mi-a deschis uşa: “femeie, vreau să vorbim”.
Ceva în mine a încremenit.
I-am zâmbit.
Întotdeauna le zâmbesc oamenilor care cer de la mine ce nu le poate da nimeni.
ROBBIE WILLIAMS – COME UNDONE
Postat in Ireadfaces | Lasă un comentariu »
“Radu e…. mie imi zice ceva de genul: “nu pot sa dorm ma bantuie atatea, nu vedeti ca nu-mi dau pace…vreau sa scap de ele si am nevoie de ajutor, nu ma aude nimeni?”
Postat in Ireadfaces | 4 Comentarii »
