We Were Emergencies

We can stick anything into the fog
and make it look like a ghost
but tonight
let us not become tragedies.
We are not funeral homes
with propane tanks in our windows,
lookin’ like cemeteries.
Cemeteries are just the Earth’s way of not letting go.
Let go.

Tonight
let’s turn our silly wrists so far backwards
the razor blades in our pencil tips
can’t get a good angle on all that beauty inside.
Step into this
with your airplane parts.
Move forward
and repeat after me with your heart:

“I no longer need you to fuck me as hard as I hated myself.”

Make love to me
like you know I am better
than the worst thing I ever did.
Go slow.
I’m new to this.
But I have seen nearly every city from a rooftop
without jumping.
I have realized

that the moon
did not have to be full for us to love it,
that we are not tragedies
stranded here beneath it,
that if my heart
really broke
every time I fell from love
I’d be able to offer you confetti by now.

But hearts don’t break,
y’all,
they bruise and get better.
We were never tragedies.
We were emergencies.
You call 9 – 1 – 1.
Tell them I’m having a fantastic time.

—from the poem „We Were Emergencies” by Buddy Wakefield.

un an intreg, o ana aproape intreaga

o noapte. o zi de dinainte. o zi de dupa. o dimineata de luni. o seara de vineri. o primavara tarzie. o vara scurta. o toamna timpurie. o iarna lunga. drumuri. cafele. vise. masini. frici. dureri. bucurii. iubiri. vin rosu. iar frici. iar dureri. iar bucurii. nebunie. frustrare. regret. mare. mere. nisip. zapada. hohote. lacrimi. zambet. absenta. dor. neliniste. gol. soare. frig. toropeala. maini inghetate. ziduri. usi. ferestre. oglinzi.
totul e rece cand il bagi in amintire ca in frigider. totul e ireal. totul nu mai e. decat niste melodii. un tipat. multe taceri. neputinta. curaj. priviri. atingeri. 2-3 cuvinte. renuntare. fuga. asteptare. luminile orasului. aer. respira. taci. pleaca. stai. intoarce-te. rezista.

nimic nu e notabil daca nu mai e. oare?

un an intreg. o ana aproape intreaga.

whatever people say i am, thats what i’m not.

everything happens for a season.

„nu e nimic intelectual in imagine, asta te mint toti, imaginea e un moment de luciditate, nimic altceva.”

la fel cum nu e nimic intelectual in viata, sa fii viu e un moment de nebunie, nimic altceva.

astea sunt o parte din lucrurile care imi trec prin cap cand ma uit la lume prin aparat (ca prin gard). numai ca niciodata nu te uiti la lume prin aparat sau prin gard, te uiti la lume prin tine si asta e singura limitare in care exista libertate.

Banal, de 2 lei si nedemn de like

Tot ce facem in lume pentru lume e nesemnificativ indiferent cat de mare. Nu ne-am nascut in contextul in care sa conteze ce vrem noi ca indivizi. Mai devreme sau mai tarziu, cuvintele noastre vor fi uitate, cladirile noastre distruse, inventiile noastre inutile, ideologiile noastre o gluma pe tricoul unei alte generatii.

Tot ce facem in viata noastra, pe de alta parte, e semnificativ oricat de mic. Cuvintele noastre creeaza experiente, legaturi si oameni, casele noastre ne apara visele, gandurile noastre ricoseaza in altii si ii schimba. Spatiul nostru de manevra e prezentul, in el totul are sens pentru ca  totul are urmari.

Toti stim asta.

Si totusi, ne concentram cea mai buna parte din energie ca sa facem ceva mare (sau mic) si semnificativ (sau nesemnificativ) in lume , uitand ca puterea de a crea ceva cu adevarat ni s-a dat in propria noastra viata. Dar noi nu vrem asta. De ce ne-ar intereseaza cum se ia o decizie care ne priveste, cand invatam sa luam decizii de business care nu fac diferenta? De ce am fi atenti la ce ne spunem, ce mancam, cum ne miscam, ce gandim si ce simtim, cand trebuie sa ne cream o imagine sociala si sa o intretinem?

E banal si nedemn de like, dar totusi va intreb: de ce nu dam 2 lei pe cum traim in noi insine si punem totul pe cum traim in societate?

De la viata, cu dragoste

Tu cauti siguranta, un anume crez, un anume “ism”, un loc caruia sa ii apartii, cineva pe care sa te bazezi. Ai venit aici de frica. Vrei un soi de inchisoare frumoasa, astfel incat sa poti sa traiesti fara sa constientizezi ceva. Eu vreau sa te fac mai nesigur, mai instabil, mai incert pentru ca eu sunt adevaratul pericol, eu sunt adevarata fericire.  Nu vreau sa ai incredere in mine, vreau sa ai curaj in fata mea.

Din unele poveşti mai rămâne doar calul alb. Şi uneori e de ajuns.

Ţi-e somn?

Ieri am dat din întâmplare peste nişte ciorne în pix din august, de când am început sa lucrez la Pumni în oglindă (DoR#7, pag 56). Sunt tot atâtea fraze câte încap pe spatele unui bilet de avion printat in două exemplare. Nimic de pe foile astea nu a ajuns la editor şi pe bună dreptate, dar aş consemna totuşi fragmentul de mai jos:

Somnul e cu noi pretutindeni ca o promisiune a renunţării. Ni se face somn în profesie, aţipim în ambiţii, căscăm în iubire, dar nu în luptă. Lupta e un loc fluid, iar eu vreau să vorbesc de largul luptei ca de largul mării : un loc în care îţi înşurubezi mâinile şi picioarele şi faci ce ai de făcut fără-ţi treacă prin cap să închizi ochii.

Luni

Duminicile sunt femei uşoare.

Uşor de iubit,

uşor de uitat,

uşor de golit ca o sticlă de bere.

Nu te tulbură,

nu te limpezesc,

se dezbracă singure

şi adorm acolo unde uiţi de ele.

Nu-mi cere ziua a şaptea,

în care se odihnesc toţi.

Spune-mi Vineri şi mai scrie-mi încă o data pe calendar:

“mi-e dor de tine şi fluieră vântul prin mine

mi-e frig, mi-e întuneric şi mi-e

Luni”.

Sunt in DoR#7

Ne vedem la lansare pe 18 octombrie, in club Control.

Nimic

Uneori baţi la uşi până ţi se înnegresc pumnii si nu-ţi deschide nimeni.

Alteori te întâlneşti cu un om pe un hol şi îţi schimbă viaţa.

Poate că ideea e să învăţăm să iubim doar ce întâlnim pe holuri, nu ce avem impresia că se ascunde după tot felul de uşi care nu se deschid.

Şi eu mai am un fix: să o iau cât mai des pe scări.

În lift nu simt niciodată că urc.

„În lumea plină de urmări, eu sunt un om pe nişte scări.
În sus ce e? În jos nimic. În jos ce e? În sus nimic.
Vorbesc cu ceilalţi care-au fost şi-n sus şi-n jos şi unde zic,
Eu însumi spun de locurile pe unde-am fost: nu e nimic.”

Expozitie

In perioada 14 iulie – 14 august veti putea vedea in holul cinematografului Patria cum 9 poze de-ale mele sprijina peretii. Daca vreti sa ma vedeti si pe mine, vernisajul o sa fie joi, 14 iulie, de la ora 17.00. Expozitia se numeste „Arta la pachet” si va cuprinde lucrari de fotografie, pictura, ilustratie si benzi desenate. Textul de mai jos e prezentarea mea din brosura.

Fotografia m-a atras cu mult inainte sa avem o relatie pentru ca lupta cu faptul ca in 90% din timpul in care ne folosim vederea nu vedem. Iesim din casa cu ochii deschisi, dar nu parcurgem cu ei o realitate ci o imagine generica pe care o avem despre ea. E o imagine care ne facem sa ne oprim la semafor, dar care, luata ca atare, e doar un mod impersonal de a vedea fara a proiecta in tine ce vezi. Eu pun mana pe aparat pentru a stabili un contact cu ce exista, pentru a pipai realul unde nu a mai fost pipait si, astfel, pentru a ma simti si eu, la randul meu, mai vie. Pozele mele sunt incercari de a spune povesti. Dar povestile mele nu sunt niciodata spuse pe de-a-ntregul, sunt bucati de puzzle iar piesa care completeaza imaginea e la tine, cel care priveste. Eu nu fac afirmatii prin pozele mele, pun intrebari si semnalizez lucruri care ma scot din inertie sau ma fac sa simt ceva. Si odata gasita povestea, musc din ea cu aparatul sperand ca poza o sa dea mai departe vibratia care m-a facut sa apas pe buton.

Va astept sa privim si sa vorbim. 🙂